res nullius

părul tau mirosea a iarnă

și a bomboanele de brad

dintr-un cămin fără șemineu fără obloane 

în mână aveai un creion, dintre acelea fără gumă de șters

decretând ce e al tău ce e res nullius

ce ar mai putea fi al nostru

           

a fost un moment în care

torceai în somn un cântec al nimănui

strângând perna moale și supusă

până la ultima suflare

până la ultima pană

cu care ai scris,

ai cântat

și pe care ai pus capul

noapte de noapte coboram până la chioșc

după un plic de oxitocină,

să-l torn în ceaiul tău negru, în apa de la robinet

așa cum te-am surprins și pe tine

într-o dimineață

cum ani de zile ai hrănit inocența 

presărând lapte praf

în ceașca mea de cafea

           

de ieri am început să cred

doar în sărbătorile pe care le aleg

dintr-un calendar nereformat

cu ochii închiși mușcând dintr-un măr