seara îmi număr escarele de la un timp
uit că în mână am o mână de-a ta
am obișnuit să păstrăm între noi un cuțit
cu care tăiem liniștea în două bucăți de măr
stăm spate în spate fiecare își ia jumătatea în brațe
își numără sâmburii îi adunăm pentru o livadă
apoi cât pentru o moșie și la fel de fictiv așteptăm
o toamnă bună un partaj echitabil și ultimul măr
pe care să-l împărțim în liniște
nu e nimic mai personal
decât spațiul dintre genunchi și bărbie
prefer să fiu o cană plină cu apă lângă o cană cu ceai sau cafea
cât timp sorbitul ăsta vine cu draga mea tu ce ai mai făcut
decât o cupă de concurs ce începe cu premiul cel mare
și se termină pe raftul de sus unde nu mai ajungi nici pe vârfuri
uite linia inimii e mai scurtă la mine cu puțin
iau cuțitul măsor și apoi crestez milimetric
nu care cumva să iubesc mai mult decât tine
